Istoric

Cine rostește astăzi HIPODROM  se gândește la ce-a fost altădată pe aceste locuri, dar și la ce este în prezent.  Pe vremuri, aici se organizau concursuri hipice naționale, dar și internaționale, ultimul ținându-se în 1961.

În prezent, reperul cel mai vizibil din această zonă este o clădire mare care se numește ȘCOALA . Pe treptele ei au urcat și au coborât mii de copii care, călăuziți de dascăli talentați, au căutat și au găsit calea spre învățătură. Pregătirea lor începe aici și nu se termină niciodată.

Primele construcții din noul cartier începuseră în anul 1960 și s-au încheiat în perioada anilor 1970 – 1980.

Numărul mare de locuitori, care se mutaseră aici, a impus și construcția unei școli care a fost finalizată în toamna anului 1967. În ordine cronologică, unitatea a primit numele de ȘCOALA GENERALĂ NR. 23.

La 15 septembrie 1967 a avut loc prima festivitate de deschidere a unui nou an de învățământ pentru o școală nouă, cea mai frumoasă sărbătoare de suflet care mângâie timpul în anotimpul de toamnă.

După primii trei ani, populația școlară s-a dublat – 910 elevi – obținându-se la finele fiecărui an procente de promovabilitate de peste 90%, 91%, 97%, 96 % . Rezultatele finale bune plasează școala, încă de la început, între cele mai bune unități de învățământ din județ.

În anii următori se înregistează un proces dinamic al evoluției populație școlare. Anul școlar 1975-1976 înregistrează o populație școlară de 1756 de elevi /1080 la clasele IV/ și un nrunăr de 43 de învățători, 68 de profesori și șapte maiștri-instructori.

Anii cei mai numeroși ai populațiilor școlare au fost între 1987-1997 cu peste 2000 de elevi cuprinși în 55, respectiv 77 de clase.

Priviți prin prisma rezultatelor obținute în instrucția și educația elevilor, cei 50 de ani ar putea fi grupați astfel:

  1.  1967-1970 – Primii ani,

  2.  1970-1980 – Așteptări împlinite,

  3.  1980-1990 – Anii confirmărilor depline,

  4. 1990-2017 – Anii noilor orientări…un fel de ani de tranziție și în ciuda tuturor vicistitudinilor,  școala a continuat să confirme tradiția rezultatelor bune și foarte bune sub deviza                

     ,, Exigență, muncă și performanță. ,,

De-a lungul anilor, școala primește vizita unor personalități din conducerea statului și a învățământului care dau o înaltă aprecire rezultatelor obținute de elevi și de dascălii lor, după cum urmează:

Ianuarie 1968 – Gheorghe Apostol , personalitate politică marcantă a vremurilor de atunci;

Vara aceluiași an – Nicolaie Ceaușescu, Ion Gh. Maurer, Virgil Trofin, Paul Niculescu Mizil, Constantin Dăscălescu, Avram Bunaciu, Ilie Verdeț.

26 februarie 1976  –  Maria Stănescu, adjunct al Ministrului Educației și Învățământului.

Toamna anului 1981 – scritorii: Fănuș Neagu, Cornel Popescu, D.C.Tănăsescu.

15 octombrie 1993 –  Liviu Maior,  Ministrul Învățământului.

Prin Decizia nr. 100 din 9 iunie 1995, dată de Minsterul Învățământului, Școala cu clasele I-VIII Nr. 23 primește denumirea de Școala cu clasele I-VIII ,,Mihai Eminescu”, în prezența unor pesonalități locale și centrale cum ar fi: P.S. Casian Crăciun, Episcop al Dunării de Jos, Gabriel Ștrempel, membru de onoare al Academiei Române, Director General al Blibioteci Române.

După 50 de ani, Scoala Gimnazială ,,Mihai Eminescu”, stăruie în iubire și adevăr, far luminos pentru împlinirea tinerelor vlăstare, nădejdea și speranța noastră viitoare.

Dragii copii, iubiți școala căci numai aici veți găsi ambianța educațională și climatul psihosocial favorabile împlinirii voastre depline!

Dragi părinți, iubiți școala, singurul loc unde, ceea ce iubiți voi mai mult, copiii voștri, pot împlini în viață visul vostru neterminat!

Dragi colegi, iubiți școala, căci cheia de bază a procesului de învățământ continuă să fie, totuși, profesorul. Nu uitați că datoria cea mai nobilă a școlii este aceea de a ști să se facă iubită, căci, încă odată, unde nu este dragoste, nimic nu este….!

Profesor,

Dumitru Barău

Fost director în perioada 1967 -1980 și 1990 -2001